Dor de casa, de acasa ...

Avem destul de des simtamintul de dor de casa.

Eu merg "acasa" macar la un an jumate. Daca trec doi ani, simt ca ma diluez ca ca un cub de zahar in ceaiul fierbinte, ca ceva ce este dincolo, peste hotare, "acasa", ma mistuieste, ma soarbe de viu. Asa ca, ma iau de turul pantalonilor, imi fac bagajele, si cu inima tinjind dupa locurile natale, suport tot ce e de suportat pe drum:

- Lipsa de consideratie a companiilor de avioane sa imi ofere un pat sa dorm, ci sa ma inghemui linga alte suflete, ca o sardina, pina coborim iar pe un tarm strain sau tinta finala.
- Nesuferirea vamesilor care isi bag nasurile in toate, pina si in cutia cu prezervative, poate poate ii pasez o bancnota de 20 de dolari sa se faca ca nu vede.
- Lacomia taximetristilor ce fac orice sa te mulga de citiva dolari, si daca nu le arati o fatza aspra sau o atitudine de bataus, sa te fure de bagaje, sau mai rau.
- Mizeria din trenuri, autobuze, toleibuze, si mirosul ingrozilor al oamenilor ce nu-si pot permite o baie zilnica.
- Lacomia prietenilor si chiar a rudelor, dorinta lor de a obtine primele, si cele mai mari cadouri, asteptindu-te la coada ca la piine, la poarta parintilor, sau rudelor la care trag.
- Invidia, pina si a parintilor, ca tu traiesti "acolo", unde curge lapte pe strazi si mierea din stilpii casei.

Si uite asa, dupa citeva zile obositoare, dorul de casa, de "acasa", se diminuiaza, si imi doresc iar sa fiu departe de toate rautatile si suferintele de "acasa". Prefer sa fiu iar printre straini, unde vecinul imi spune buna dimineata si ma invita la o cafea, sau imi ofera un covrig peste gard, fara sa se uite cu ochii lacomi, daca li se pare ca am un pormonel gros. Si totusi, o fac la macar doi ani. Mi-e tot dor de "acasa".
Doamne da-ne tarie la toti, sa nu uitam ca totusi, buni sau rai, darnici sau lacomi, cineva totusi, ne asteapta ... "acasa".