Condei uitat pe etajera

Ruga

Afara-s norii grei, si ploua cu galeata,
Iar traznetele mii, ca un pacat se-aprind.
Eu stau la geam, si-n minte, cuminte imi sta fata,
Cu trupul gol, curata, si-asteapta s-o cuprind.

...

In suflet imi doresc licoarea calda, dulce,
Imbietoarea miere, a buzelor fierbinti.
Dar rapait de ploaie, si straluciri naluce,
Imi sterg ca un prosop, iluzia din mintzi,

Cu ochi inchisi, ma rog, acum cu voce tare,
Ca totul sa nu fie, un vis neimplinit,
Ca mare e distanta, si sufletul ma doare,
Ca pierd, pe zi ce trece, fiinta ce-am iubit.

...

Ma-ntorc la ale mele nevoi si bagatele,
Rugindu-ma in gind s-auda prea Sfintitul,
Ca poate-i plictisit, de-atitea rugi a mele,
Si nici el nu mai crede ce-a devenit iubitul.

Sintem doar paminteni, din lut claditi, suflare,
Ce impinziram Terra ca puricii setosi,
Iubirea LUI uitata, mereu in diluare,
Cuprinde-n delasare si ingeri credinciosi.

Ruga-ma-voi la Domnul cu inima zvignind
Ca ruga mea sa-ajunga si-n sufletu-i curat,
Ca ce e mai frumos, pe lume, ca iubind,
Pe sufletu-mi pereche, ce mult am cautat?

Cu ultima suflare, proptit de geamul ud,
Aduc in minte-mi chipu-i, suav si zimbitor,
Caci vocea ei zglobie, si-acuma o aud,
Ma-ndeamna s-am rabdare, sa cred in viitor.