Stau aici impachetat, cu plapuma pe umeri, asternuta pe genunchi, strecurata sub talpi, tindind doar cu coatele bogatia asta se puf. Orice fac, orice gindesc nu ajuta sa ma separ de o stare stranie. Stau aici, ghemuit, la parter, singur, toti sint plecati. Icerc sa recapitulez evenimentele zilelor trecute, sa imi dau seama unde am gresit. Oare am facut bine ? Oare am facut rau ? As putea intra in detalii, (unele chiar ar fi hazlii), dar, faptul cel mai important este ca, acum, ma simt ca un copil neputincios.
Umblam brambura pe Internet cautind ceva ce sa ma veseleasca, sa ma distraga de la raceala de acum. Am dat de articole frumoase, de poze ce iti inspira setea de a calatorii, dar nu am gasit nimic ce ma poate smulge din starea mea de acum. Am decis sa nu mai apelez la alte resurse, ci sa scotocesc in sufletul meu sa vad ce gasesc.
Uite rezultatul:
REFLECTARE
Autor: OmBunDarCuLipsuri
Ma tot uit la coala alba, si-a decide nu mai pot,
Un desen sa fac pe coala, de o zina, sau despot?
Dar de-as scrie'o poezie, oare va dezvaluii,
Cu destule amanunte, ce-i puterea de-a iubii?
Coala alba sta tacuta, o privesc si ma priveste.
Sintem doua coli, si dinsa, si-al meu suflet despuiat.
Ginduri vin, si trec aiurea .... oare cine ma iubeste ?
Multumit ca n-am raspunsuri, merg la patu-mi, impacat.
Si cu perna'n bratze cuget, "dar si miine e o zi",
Cu elan voi face patul, dornic, de-a iesii, la aer
O'ntrebare ma framinta, sanatos e de-a dori ...
Ca sa fi iubit, ... aiurea, eu tot sint luat de fraier.
Optimist am fost o vreme, pus-am inima in tot,
Oferit-am si iubire, si raceala de despot.
M-am deschis ca trandafirul, oferind ceva frumos.
Ma inchid acum, mi-e teama, si mi-e frig, nu-s sanatos !
Singuratic, tremur, febra, m-a cam scuturat de-o vreme
Si nu-i nimeni sa-mi ofere, nici macar un ceai caldutz
Unde-s cei ce le-am fost sprijin, chiar si fara sa ma cheme?
Ce'ntrebare puerila, ... si ma simt, doar un prostutz !
Cunosc sentimentul…parc-am fi doi lastari pe acelasi lujer…se termina o zi incarcata de temeri, de taine…ideea unei vieti risipite iti da tarcoale, incerci s-o alungi cu un gest ce seamana cu cel al alungarii mustelor…dar, de fapt, ne complacem, ne plac ramasitele vietii mai mult decat viata insasi…viata redusa la urme, cea cu care, din cand in cand, ne hranim fantezia, sufletul…Dragostea este oare un joc de societate in care fiecare cunoaste alte reguli si in care si cel incapabil de iubire doreste sa fie iubit si-ti spune « pe tine te-am ales, pastreaza-ma » !?
ReplyDelete