Nu stiu ce m-a apucat ! Am un sentiment ciudat. Un fel de dualitate de ginduri. Pe de o parte ma simt ca un magar ce se retrage de lume sa dea ortul popii, undeva in ceatza departe de toti inclusiv cei dragi. Pe de alta parte, ma simt ca un pui de vultur ce se cazneste din toate puterile sa sparga coaja oului, sa ia o gura de aer.
Sint pe punctul de a scrie pentru posteriate evenimentele din viata mea, inclusiv gindurile, sentimentele, succesele si esecurile din unltimii 56 de ani. In ce format inca nu stiu, dar o carte, cred ca ar fi o idee buna. Imi voi pune aici frinturi din trecutul meu, poate prea prescurtate pentru cei ce nu ma cunosc personal, dar oricum, vor aparea pe aici sa nu fie uitat. Eventual voi face un site special pentru a colecta date despre mine de la prieteni, rude, cunostinte si necunoscuti care doresc sa isi spuna parerea despre mine, conversatii ce merita mentionate, inclusiv gafe din trecut. Credeam ca ma cunosc. Cred ca ma cunosc. Doresc sa ma cunosc mai pe deplin. Asa ca, va rog sa adaugati comentarii, cit mai multe, cit mai detailate, si daca va aduceti aminte, continind cit mai exact data si timpul. Ma las pus sub lupa, sa vad ce iese.
Incep cu o poezie, inca neterminata.
STIGATURA DE NALUCA
Pe peron pasii agale. Inima nu ma imbie.
Nu ca nu-i de caramida, nici ca praful as stirnii,
Ci ca simt ca pasul duce, unde nu mi-e bine mie,
Unde departarea sterge amintirea cea dintii.
Un pupic, o-mbratisare, inca unul, una iar,
Ma luptam cu mine insu-mi sa ramin, sa nu mai plec,
Mina inclestata-n mina, ...sa ma duc si sa vin iar?
Sfisiat simteam amorul sub doi ochi ce ma petrec.
Urc o treapta, inca una, simt valiza tot mai grea,
Parca-mi spune ca peronul ii spoteste ca fac rau,
Sa pretind ca nu-i biletul? sa il fac pierdut cumva?
Oare imi refuz eu insu-mi bunul dat de Dumnezeu ?
Cu bagajul in cabina, disperat o iau de mina,
O sarut, si ea ma lasa, eu o string dar o simt rece.
Trenul clantzana alene, simt cum se desface-o frina
Fug sa o petrec. Pe scara, ii mai fur un tzuc, chiar zece.
Ea, dispare, jos, in spate, eu fug iute pe coloare.
Fiecare scoate capul. Eu, dau doar de-o crapatura,
Si cum din privire-mi fuge a mea dulce creatura,
Ii strig numele orbeste, intro ultima fortare.
( to continue ... )
cred ca ai spart coaja oului si acum iei chiar o gura de aer, dar poezia cred ca va ramane asa, neterminata...sau, poate ca este chiar "terminata", dupa "gura de aer"...
ReplyDelete