Gypsy Accident

Eram de vreo 5 anisori, poate sase. Suparat ca am ajuns acasa prea tirziu sa servesc cina, am decis ca nu voi putea dormii cu matzele ghioraind, asa ca am mers in gradina in spatele casei, am bagat in sin citeva rosii si un castravete, si am plecat la ghiol sa ma intilnesc cu copii din vecini, poate, poate vine unul cu o scoarta de piine, sau un fruct, si va face schimb cu mine.
Cu barbia in piept, si lacrimi in ochi am luat-o pe strada cismelei la vale. Trecui fara sa-mi pasa calea ferata, si ma uitai inca o data in urma, sperind ca vreun copil vecin imi urmeaza pasii. Soarele incetase cu dogoarea lui varateca, pregatit parca sa puna capul jos pe pajistea din spatele satului. De pe deasupra acoperisurilor, imbujorat parca, se uita tinta la mine, prin pinza de umiditate ce plutea peste sat, simtindu-se neputincios sa imi aline singuratatea. Stia el ce stia, ca doar si el avea doar o partenera de joaca, si rar se mai vedeau, el zbenguindu-se mai mult ziua, iar ea, noaptea.
Ajuns la ghiol, gasesc vreo 5 prieteni stind pe buza malului, ce se ridica vreo 10 metrii deasupra pirtiei inguste batatorita de turisti, intre malul de argila si pietrisul alb calcinos de pe marginea lacului. Cu spatele la sat, stind pe fund, dadeau din calciie, care de care mai aprig sa faca o scorbura in mal, unde sa isi rezeme calciile.
De ce, nu mai tin minte, dar poate pentru ca dadusem de un pietroi unde m-am asezat eu, am cerut la toti sa se mute mai la stinga, sa stau si eu cu ei. Agitatia a revenit, dornici fiecare sa ne sculptam scorbura cit mai repede, sa ne proptim calciile bine, si aplecindu-ne cu barbia in pumni, sa urmarim fantasma umbrelor noastre, ce se tirau pe fundul lacului, printre alge vierzi maronii. Ajunse la stuful sclipitor, umbrele noastre se ridicau din ape, catarindu-se parca mai repezite acum, sa culeaga florile de mult uscate, acum doar manunchiuri de puf, cocotate pe prajini firave, leganate alene de briza de seara.
Pina sa termin amintirea, voi face o precizare.
Pe vreme aceea visam destul de des ca zbor. Da, ca zbor, dar intrun fel ciudat. Cadeam de locuri unde nici nu visam ca m-as catara vreodata, stilpi de telegrafi, firful pomilor, sau acoperisul caselor. Deschideam miinile si imi suceam doar corpul, cu picioarele si degetele de la picioare intinse. Pluteam in nestire pina cind se termina visul, cazind pe picioare. Visam asa de des, ca de multe ori, cu ochii deschisi, eram convins ca daca as vrea, as putea zbura. Cu citeva nopti inainte, visasem iar ca zbor, dar de data asta ... cu alt sfirsit ...
Incet, incet umbrele noastre se pierdeau deasupra stufului ca 5 naluci, strecurindu-se undeva departe pe ghiol. Se intuneca deja. Tziganii de pe deal inchideau si ei "pravalia". Fiind de meserie, faceau chirpici cu sutele, zilnic, toata satra. Ba unii mai intreprinzatori, faceau caramida. Asa se intimplase ca in seara aceea, tocmai cind sa termine tziganii de aruncat formele de facut chirpicii, lighianele si caldarile, scule tipice chirpicarilor, un miros de paie arse a navalit peste noi, atragindu-ne atentia spre deal. Chirpicii noi, facuti peste zi, sticleau in umbrele serii. Cei facuti zilele trecute, intorsi pe muchie sa se usuce, aliniati frumos si numarati de bulibasa lor, pareau capete de morminte dupa un razboi otoman.
Pe strada ce ne despartea, un tinar tzigan pe banca din fatza a unei alte carutze, mindru de cei 6 cai ai lui, legati cu friuri de piele, frumoase, astepta sa ii vina puradeii de pe deal. Caruta, la fel de decorata ca si haturile, in culori aprinse, era plina de chirpici uscati, destinati vinzarii a doua zi in centrul satului, ca la licitatie. Nu departe de caruta cu chirpici, o babuta doar ce pusese foc la cuptorul de caramida, asteptind sa se aprinda. Ca un facut, o coloana de scintei zbucneste din cuptor bagind panica in tzigani, ce urlau acum din toti rarunchii, zicind repetat ceva pe limba lor.
Pina sa ne dam noi seama de ce se intimpla, caii se ridicara in doua picioare nechezind furiosi, vireaza spre dreapta si o iau la fuga ingroziti de scinteile ce se indreptau spre ei.Nemaiputind sa ii controleze, tinarul tzigan se ridica in picioare si tragea disperat de haturi sa ii opreasca. Prea tirziu era. Caruta, cu cai, cu tzigan cu tot, trec pe linga mine, doar la un cot distanta, roata stinga rupind buza dealului exact unde fusesem eu pina sa ma mut. Inlemniti, toti shase ne uitam fara sa ne creada ochii cum se prabuseau toti peste mal intrun maldar de de chirpici peste al maldar de carne si oase.
Restul ..., de o viata, incerc sa sterg din memorie fetzele puradeilor ingroziti, culcati pe burta pe buza malului, chemind cu disperare pe taticul lor.
P.S. Se pare ca visul meu ce se terminase abrupt cu mine rostogolindu-ma neputincios prin aer ... a fost cit pe ce sa devina realitate !