Pe Internet întâlnim multe persoane interesante. La prima vedere toate au calitãti nemaiîntâlnite. Totusi, ne plângem cã nu ne gãsim perechea. Nu pentru cã am fi mai buni decât ceilalti, ci pentru cã suntem convinsi cã ne cunoastem pe noi însine la perfectie si suntem siguri ce vrem în viitorul nostru apropiat sau îndepãrtat. Toti dorim sã ne simtim inspirati, conectati, sã apartinem, sã ne fie cunoscutã si înteleasã constitutia noastrã fizicã, spiritualã si sentimentalã. În cãutarea noastrã îndârjitã, ne uitãm la o pozã si la o descriere scurtã si, în mod spontan, suntem convinsi cã stim si întelegem acea persoanã. Ba mai mult, construim o imagine completã (si fantezistã) a acelei persoane, încât, la întâlnire, acea persoanã nu are nici o sansã de a câstiga fiind ea însãsi.
Se spune cã atractia între noi este dictatã de compozitia noastrã geneticã, astfel încât progeniturile noastre sã aibã un cod genetic mai complex, mai sãnãtos. La fel, valorile, credintele si standardele pe care ni le impunem trebuie sã se complementeze. Prin unirea noastrã crestem si ne dezvoltãm. Stagnarea duce doar la înstrãinare, care consumã si distruge relatia.
Nici unul dintre noi nu ne-am lãsa înconjurati de oameni cu care nu ne potrivim pe plan intelectual, afectiv si fizic, în care nu gãsim valori si personalitãti asemãnãtoare. Mai mult, ca partener este drept sã ne fie si plãcut la vedere. Asta nu înseamnã cã suntem superficiali si pretentiosi. Suntem fiinte complexe. Este natural sã dorim pe cineva care sã se armonizeze cu noi, în toti centrii fiintei noastre. În vânãtoarea noastrã pentru partenerul ideal, oare lãsãm timp ca sã fim siguri cã alegerea am fãcut-o constienti de ceea ce ne asteaptã? Nu cumva fortãm lucrurile numai pentru cã ne serveste nouã interesul? Suntem realisti? Cine suntem? Ce ne-a adus pe meleagurile acestea? Ce dorim? Suntem pregãtiti pentru orice eventualitate? Ar trebui sã stim. Ar fi nedrept pentru celãlalt.
Pana mai anul trecut credeam ca am ajuns sa ma cunosc bine, chiar foarte bine, cu toate buzunarelele mele...
ReplyDeleteDar de unde? Am fost in razboi cu mine si nu stiam. Am gasit un camp plin de soldati speriati care nu ascultau si nici nu stiau sa actioneze ca o grupare. Haotic, asa...
Decat sa-i instruiesc si sa-i chinui pe fuga, mi-am zis ca e mai bine sa fac pace. Sunt in tratative inca... dar vad ca s-au organizat si le place mai mult sa munceasca decat sa lupte.
Bine faci Dee ca lasi soldatii tai interiori sa se organizeze singuri. Succesul realizat datorita initiativei personale este mai dulce si mai de durata. Succesele realizate in grup dau fiecarui participant multumirea ca a contribuit cu ceva si ii este recunoscut meritul. Fiecare dintre noi, fiintze complexe fiind, tindem sa subjugam tot ce face parte din noi, dorintze, simtaminte, necesitati, oferte, principii. Daca am lasa primul instinct sa ne indrume, am fi mai originali. Am face si greseli, desigur, dar a invatza din greselile proprii ne modelam si ne perfectionam intrun mod mai rapid. Invatamintele deduse din greselile altora ne afecteaza, dar, nu sculpteaza tot asa de adinc in personalitatea nostra, caracterul.
ReplyDelete